Unul dintre motivele pentru care Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA a fost acela că le-a promis americanilor că va obliga marile companii să deschidă fabrici acolo, rezultând astfel mai multe locuri de muncă. Însă nu mai este un secret pentru nimeni faptul că oamenii sunt înlocuiţi în fabrici de roboţi, iar chiar dacă sunt deschise mai multe facilităţi de producţie în viitor, asta nu înseamnă automat o rată a şomajului semnificativ mai redusă. Din contră, chiar. Potrivit analiştilor, până în 2030 sistemele de inteligenţă artificială şi roboţii vor reprezenta cea mai mare parte a forţei de muncă din America. Citeşte şi: Cifra care arată de ce Samsung are mare nevoie ca Galaxy S8 să fie un succes Mai mult, un raport al McKinsey Group arăta recent că în SUA companiile pot înlocui chiar în acest moment 45% din angajaţi cu sisteme automatizate, dacă doresc acest lucru. Însă nici chiar roboţii care îi vor înlocui pe americani în fabrici nu sunt „made in SUA”. Majoritatea vin din Europa şi Japonia, potrivit Wall Street Journal. „Dacă vrei să construieşti noi facilităţi de producţie în SUA, o mare parte din maşini şi tehnologie trebuie importată deoarece alternativele locale nu sunt viabile”, a declarat Torsten Gede, un manager la grupul de investiţii german Deutsche Beteilgungs AG. Printre cei mai mari producători de roboţi industriali din lume se numără companiile: ABB (o multinaţională cu sediul în Elveţia), Yaskawa (Japonia), Kuka (Germania), Fanuc (Japonia) şi Kawasaki (Japonia). (...) Cuvinte cheie: sua, trump, roboti, fabriciSubiecte asemănătoare:» Marina SUA a testat cu succes tunul electromegnatic» Oamenii legii din SUA s-au echipat cu radare care pot „vedea” prin pereţii caselor, iar opinia publică nu e încântată » Experţi: Actorii de filme pentru adulţi vor fi înlocuiţi de persoane virtuale» Cel mai vechi robot umanoid din lume va fi expus la Muzeul Ştiinţelor din Londra» Un cunoscut producător de televizoare inteligente a fost amendat după ce a fost prins că spiona ce urmăreau utilizatoriiArticol original - Nici măcar roboţii produşi în SUA nu-şi găsesc de lucru în America lui Trump, de pe site-ul go4it.ro (Citeste articolul original)
Articol din 4 Apr 2017