Am mers prin iarnă către Pădurea spânzuraților. În regia lui Afrim. Știam unde merg. Cine n-a citit romanul? Spectacol jucat cu casa închisă. Sold out, la fel ca-ntr-un teatru de război, nu, te simți captiv. Conștiința mea s-a simțit destabilizată. Ce l-a apucat pe regizorul avalanșelor & copiilor din mămăligă să pună-n scenă un roman de Rebreanu? Da, Rebreanu ăla ponosit de manuale școlare. “O comandă de Centenar dată de Caramitru", a spus la o întâlnire cu presa Radu Afrim. Dar Caramitru i-a dat idee bună lui Afrim. Pentru că regizorul știe cum să te facă să gândești. Să imaginezi. Să vezi omul. Aureolat de tristețe, detensionat de umor, înfășat în butaforia poveștilor pe care ți le îngână propriile tale emoții. A văzut un spectacol sobru și tragic. Psihologic. Despre români? Despre dezertori? Despre frica de Dumnezeu? Băi, Afrim te țintuiește-n propria ta minte și rămâi plantat în Pădurea spânzuraților. (Citeste articolul original)
Articol din 21 Dec 2018