Sau ce s-a intamplat la revolutie, cum a fost revolutia romana intro-ul pentru experientele televizate ce vor urma. Inregistrat de Clauteo
Bloguri, 25 Dec 2010, ora 13:30
Toyota promite că monovolumul bazat pe Toyota Prius va avea un spațiu pentru bagaje mai mare cu 50% față de cel al actualului hatchback.
Auto&Moto, 25 Dec 2010, ora 16:40
"Prima data cind am vazut-o eram pe o scena, am prezentat-o la un festival de Jazz la Timisoara si am retinut-o doar pentru ca era altfel decit toti ceilalti participanti, avea ceva ce te facea sa o urmaresti. Nu sunt un mare consumator de jazz si-mi amintesc ca dupa prezentarea artistilor fugeam in culise la o vorba cu prietenii. Recitalul ei a fost singurul pe care l-am...
Monden, 25 Dec 2010, ora 10:30
Pentru a douăsprezecea ediţie “Voluntar de profesie”, am făcut o călătorie până la Sibiu alături de Luminiţa Anghel, ca să întâlnim copiii proveniţi din familii nevoiaşe asistaţi de Fundaţia Edelweiss. Puştii ne-au învăţat colinde tradiţionale ardeleneşti din zona Sibiului, apoi am mers împreună cu ei să colindăm şi să ducem daruri unei familii...
Bloguri, 25 Dec 2010, ora 05:55
Tehnicianul roman Mircea Lucescu a fost ales "Antrenorul anului" in Ucraina de catre Asociatia Jurnalistilor de Sport, ca urmare a rezultatelor bune obtinute in acest an alaturi de echipa sa, Sahtior Donetk. Antrenor la Sahtior din 2004, Lucescu a mai primit de-a lungul timpului alte patru distinctii de acest fel in Ucraina.
Actualitate, 25 Dec 2010, ora 13:35
După o lansare primită cu nu prea mult entuziasm şi cu premizele unui viitor nesigur, Microsoft caută noi modalităţi de a motiva utilizatorii nehotărâţi pentru a cumpăra sistemul de operare Windows Phone 7. Profitând de conectivitatea sistemului de operare cu platforma Xbox Live, Microsoft a decis să ofere tuturor utilizatorilor care se avântă să...
IT&C, 25 Dec 2010, ora 07:00
Triplu castigator al Turului Frantei, Alberto Contador e increzator ca Federatia Spaniola de Ciclism va face dreptate si il va gasi nevinovat in scandalul de dopaj. Desi este suspendat inca din septembrie, ciclistul spaniol si-a anuntat prezenta la Turul Murciei, competitie ce va avea loc la inceputul lunii martie. "Anul ce vine va fi istoric", a anuntat Contador.
Actualitate, 25 Dec 2010, ora 19:45
Noua achiziție a lui U Cluj, Adrian Cristea, spune că nu va avea probleme în a se adapta la echipa lui Ionuț Badea și garantează că atitudinea sa va fi alta.“E un nou început pentru mine. Îi mulţumesc domnului Walter că mi-a
Sport, 25 Dec 2010, ora 17:10
iPad este considerat gadgetul anului 2010 de către editorul Wall Street Journal Walt Mossberg. Cu peste 7,5 milioane de unităţi vândute, iPad este un pas important pentru un segment nou pentru Apple, dovedindu-se a fi un succes la public.
Economie, 25 Dec 2010, ora 17:50
Sărbătoarea Naşterii Domnului nu mai înseamnă neapărat doar pioşenie şi tradiţie. Cluburile au găzduit în noaptea de Crăciun tinerii care îşi doresc o altfel de Sărbătoare, poate un pic mai obraznică, poate un pic mai vie. Crăciuniţele au fost prezente aproape peste tot, iar fustele scurte, chiloţii la vedere şi sânii atrăgători i-au înnebunit pe...
Monden, 25 Dec 2010, ora 21:20
Va spuneam mai devreme ca Televiziunea Romana nu a fost in stare 21 de ani sa realizeze un documentar sau cel putin sa puna cap la cap materialele de la revolutie pe care ei insisi le-au produs. In schimb au venit altii care inca din 1992 faceau asa ceva. Niste nemti. Si daca la noi [...]
Bloguri, 25 Dec 2010, ora 17:25
Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut israelienilor şi palestinienilor să "coabiteze corect şi paşnic", sâmbătă, în tradiţionalul său mesaj de Crăciun rostit de la balconul bazilicii Sfântul Petru din Vatican.
International, 25 Dec 2010, ora 14:25
Un atentat sinucigas petrecut la un punct de distributie al Programului alimentar mondial a ucis cel putin 41 de persoane sambata, intr-o zona din nord-vestul Pakistanului la granita cu Afganistanul. "Cel putin 41 de persoane au murit si mai mult de 60 de au fost ranite in acest atentat sinucigas", a declarat un oficial din administratie. Administratorul adjunct de...
Actualitate, 25 Dec 2010, ora 11:15
Iaurturile, snacksurile şi produsele din carne sunt singurele categorii de alimente care au înregistrat o creştere în valoare a consumului în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, după cum arată un studiu realizat de compania de cercetare de piaţă MEMRB.
Economie, 25 Dec 2010, ora 17:10
Primăria Capitalei organizează Revelion în Piaţa Constituţiei. În noaptea dintre ani, vor cânta pentru bucureşteni Voltaj, Holograf, Direcţia 5, Iris, Andreea Bănică, Conect-R şi alţii. Prezentatorii Revelionului vor fi Daniel Buzdugan şi Mihai Morar.
Economie, 25 Dec 2010, ora 18:20
In Marea Britanie, Craciunul de anul acesta a fost mai rece ca niciodata. Insa temperatura de -18 grade Celsius nu i-a impiedicat pe englezi sa iasa din case si sa se intalneasca in Hyde Park pentru o repriza de inot in apa rece a lacului.
Sport, 25 Dec 2010, ora 15:45
Partida dintre Veria şi Levadeiakos ar putea rămîne în istorie pentru ratările oferite de formaţia gazdă. Jucătorii de la Veria au asediat poarta adversarilor, însă au nimerit de trei ori la rînd bara, iar cel de-al patrulea
Sport, 25 Dec 2010, ora 14:10
Pentru a fi cât mai aproape de fanii lor, multe dintre vedetele autohtone petrec ore bune pe site-ul de socializare Facebook. Astfel, persoanele publice pun tot felul de fotografii prin care încearcă să-şi apropie fanii, fără să se gândescă că unele lucruri ar trebui păstrate pentru sine. Acesta este şi cazul lui Carmen Pleşea, cea care a urcat pe propriul cont...
Monden, 25 Dec 2010, ora 17:40
Vezi 10 minute de motorsport adevărat într-o cursă clasică britanică pigmentată de piloți cu nume ai sporturilor cu motor: Nigel Mansell, Danny Sullivan, Stig Blomqvist sau Jim McRae.
Auto&Moto, 25 Dec 2010, ora 15:40
După o lansare primită cu nu prea mult entuziasm şi cu premizele unui viitor nesigur, Microsoft caută noi modalităţi de a motiva utilizatorii nehotărâţi pentru a cumpăra sistemul de operare Windows Phone 7. Profitând de conectivitatea sistemului de operare cu platforma Xbox Live, Microsoft a decis să ofere tuturor utilizatorilor care se avântă să...
IT&C, 25 Dec 2010, ora 07:00