Analiza mostrelor de ADN prelevate de pe victima de 14 ani a violului din noaptea de Sfântul Valentin arată că Racz nu a fost implicat în viol, iar în cazul lui Loyos Isztoika “există unele similarităţi cu ADN-ul său”, ceea ce înseamnă că fratele lui ar putea fi vinovatul.
International, 3 Mar 2009, ora 16:40
Politica, 3 Mar 2009, ora 19:30
Emil Boc susţine candidatura Elenei Băsescu pe listele PDL pentru Parlamentul European şi spune că fata preşedintelui nu a profitat de pe urma acestui statut pentru a obţine funcţii în partid.
Politica, 3 Mar 2009, ora 22:20
Noul Ford Iosis Max Concept de la Geneva 2009 este al treilea membru al familiei de concepte Iosis, din care până acum au rezultat Mondeo şi Kuga. Să fie preludiul unei noi familii de MPV-uri compacte sau chiar un preview al viitorului Focus?... continuare (Articol din sectiunea Hobby / Concepte Auto)
Auto&Moto, 3 Mar 2009, ora 11:20
După ce au apărut zvonuri conform cărora prinţul Harry se consolează după despărţirea de Chelsy Davy, în braţele cântăreaţei Natalie Imbruglia, aceasta s-a grăbit să "închidă" gurile rele şi susţine cu tărie că nu s-a întâlnit şi nu se va întâlni cu tânărul de 24 de ani. Zvonurile au apărut după ce prinţul a fost invitat de către Natalie la o...
Monden, 3 Mar 2009, ora 14:10
Mihai Stoica, preşedintele Unirii Urziceni, a comentat şansele echipei sale la titlu, spunînd că Dinamo are cele mai mari şanse de a se impune la finalul sezonului. În ceea ce priveşte echipa sa, obiectivul este un loc de
Sport, 3 Mar 2009, ora 20:40
Mai mulţi oameni înarmaţi au atacat, în această dimineaţă, autocarul care transporta echipa naţională de criket a statului Sri Lanka în timp ce acesta se apropia de stadionul Gaddafi din Lahore pentru o partidă cu echipa Pakistanului, rănind cel puţin cinci jucători, scrie CNN, citând autorităţile locale.
International, 3 Mar 2009, ora 08:05
Bursa de la Bucuresti scadea in deschiderea sedintei de marti, fara sa asimileze panica de pe Wall Street, iar pierderile la nivelul indicilor erau moderate, de 0,77% pentru BET, in timp ce sectorul SIF se mentinea usor peste nivelul de referinta.
Economie, 3 Mar 2009, ora 11:05
Miniştrii din cabinetul britanic ar...
Actualitate, 3 Mar 2009, ora 08:30
Fundaşul de 22 de ani cred că Dinamo este acuzată de blat şi atacată de rivali pentru că ocupă poziţia de lider în clasament"Poate am jucat prea bine, de-asta ne atacă lumea. Sîntem pe locul 1 şi toţi dau în
Sport, 3 Mar 2009, ora 20:25
Washingtonul i-a spus Moscovei ca ajutorul Rusiei in a lua o hotarare asupra programului nuclear al Iranului ar face ca planurile de scut antiracheta pentru Europa sa nu mai fie necesare, a afirmat luni un cotidian rus, citand surse de la Casa Alba, relateaza RIA Novosti, pe site-ul sau internet, potrivit Agerpres.
Actualitate, 3 Mar 2009, ora 02:00
Actriţa Jennifer Aniston a recunoscut că ar fi încântată dacă ar primi rolul femeii fatale din seria filmelor cu James Bond deoarece a fost întotdeauna atrasă de rolul femeii care îl seduce pe legendarul spion britanic 007. „Mi-ar plăcea la nebunie să joc într-un film de acţiune. James Bond! Strălucire! Daniel Craig! Distracţie garantată!", a declarat Anniston....
Monden, 3 Mar 2009, ora 08:35
Marian Vanghelie a împiedicat adoptarea în PSD a unui proiect al lui Mircea Geoană care viza baronii din şapte filiale judeţene.
Politica, 3 Mar 2009, ora 20:00
Ministrul ucrianean de Externe, Vladimir Orhyzko, a fost demis, astăzi, de Parlamentul de la Kiev, în urma verdictului nevaforabil al Curţii Internaţionale de Justiţie în disputa cu România pentru delimitarea platoului continental al Mării Negre, scrie Reuters.
International, 3 Mar 2009, ora 13:15
Acer Lamborghini VX5 - notebook desktop replacement cu ecran Full HD de 16 inch si tehnologie LED. Asus Lamborghini VX5 este primul laptop cu SSD de 1 TB.Cuvinte cheie: acer, lamborghini vx5Subiecte asemănătoare:» Acer Mp3 Player 512 MB» Acer Mp3 Player 1 GB» Acer Mp3 Player 512 MB» Acer Mp3 Player 512 MB» Acer MP-150
IT&C, 3 Mar 2009, ora 12:40
Televizoarele din gama Sony Bravia W au rezolutie Full HD si dispun de conexiune la Internet. Modelele Bravia W sunt: KDL-52W5100 (52 inch), KDL-46W5100 (46 inch) si KDL-40W5100 (40 inch).Cuvinte cheie: sony, bravia, wSubiecte asemănătoare:» Sony CCD-TRV138» Sony DCR-DVD105» Sony DCR-DVD205» Sony DCR-DVD305» Sony DCR-DVD405
IT&C, 3 Mar 2009, ora 11:15
Compania plăteşte TVA de la raftul din magazin pentru cumpărăturile plătite în 36 de rate lunare.
Economie, 3 Mar 2009, ora 14:45
Cântăreaţa americană de origine cubaneză Gloria Estefan a anunţat luni la Miami un ultim turneu în America Latină în aprilie, înainte de a se retrage pentru a se dedica familiei şi altor activităţi. "Este ca şi cum ai pune capăt unui ciclu care a început în urmă cu mai muţi ani, în 1975, şi este un vis să pot să fac asta în America Latină", a declarat...
Monden, 3 Mar 2009, ora 11:35
Echipa de Cupă Davis a României vrea să producă surpriza în întîlnirea cu Rusia, care va avea loc la sfîrşitul săptămînii, la Sibiu. "Ei sînt favoriţi, dar asta ar putea fi în
Sport, 3 Mar 2009, ora 17:05
Şeful statului se întâlneşte, miercuri,...
Actualitate, 3 Mar 2009, ora 23:15
Nelson Piquet Jr. sustine ca Renault va fi capabila sa lupte cu BMW-Sauber pentru locul 3 in clasamentul constructorilor, in ciuda rezultatelor modeste din teste. Renault a ocupat constant ultima pozitie in cadrul testelor din acest an, reliefand performantele slabe ale noului monopost R29. Desi testele de la Jerez din aceasta saptamana au inceput sub aceleasi auspicii, Nelson...
Auto&Moto, 3 Mar 2009, ora 11:20
Oare ar putea computerele construite pe baza procesoarelor Intel Atom, deja populare printre consumatori, sa intre in companiile mici ? Dell crede ca acest lucru e posibil, mai ales in unele piete.
IT&C, 3 Mar 2009, ora 09:05
La Salonul Auto Geneva 2009, care incepe astazi, constructorii auto din intreaga lume vor prezenta peste 130 de premiere mondiale, pe masura ce industria auto incearca pentru cateva zile sa risipeasca o parte din perspectivele sumbre asupra viitorului sau, scrie AP.
Economie, 3 Mar 2009, ora 09:15
În sfârşit, Renault Megane Estate îşi face apariţia în familia de compacte franţuzeşti, cea mai numeroasă de la Salonul Auto Geneva 2009.... continuare (Articol din sectiunea Noutati Auto / Masini Noi)
Auto&Moto, 3 Mar 2009, ora 19:25